Chemare

Cădeau întruchipate în sclipiri de soare
Cuvintele, apuse în soare ce răsare
Sub recele din dimineață, cu aură de zgură
Priveam uimit rostire, frumos fără măsură…

Iluzie divină, tablou cu gust de infinit
Erai iubire tu, întruchipare în cuvânt rostit
În fiecare sunet, respiri în mine viață
Cărbuni aprinși pe palme… în aer ce mă-ngheață

Strivește taina morții, în tâmple sângerare
Uitasem glasul sorții, lăsat în depărtare
Și am atins pământ, simțind în el bătaie
În spasme provizorii… în stropi udați de ploaie

Pământul mă cuprinde, e cald… îmi e chemare
Privirea ta intoarsă, îmi este sărutare
O amintire vie, spre noapte mă petrece
Tăcerea ta, Iubire, îmi e atât de rece…

Zambet de ceara

Îmi ești cuvinte
Îmi ești pământ
Sânge pe frunte
Divin, nu mai sunt...
...
Inimi înfrânte
Aripi în zbor
Lacrimi să-mi cânte
Strop viitor...

Cugetă vântul
Într-o strigare:
Unde-i pământul
De ce nepăsare?

Mergem în cârje
Răni tot în sânge
Zâmbet de ceară
Râde, sau plânge?

Divin, într-un sunt...
Sânge pe frunte
Eu sunt pământ
Tu ești ...cuvinte...

praf...de ceara

Mă urmăreai cu ochi furați din primăvară
Sub picurii de rouă, risipă-n dimineata
Paloare-nmiresmată din altă floare rară
Eram timid sub verde lăcrimând a viață…

O armonie stinsă de iluzie și depărtare
Tot mai răsună-n spasme de alb și absolut
Uitasem că sunt spini, tăcuți, pe o cărare
Iar urme vor rămâne, pe talpa mea de lut…

Respiră în bătăi de inimă, strigare
Și ochii au rămas cu gust de cer
Tu îmi atingi, privire, cu rece sărutare
Ce-n mine prinde infinit... mister…

Sărutu-ți mai rămâne, pe chipul meu de ceară
Ca singură trăire, din clipe de imens
Îmi șchioapătă în aripi, o pasăre ce zboară
Iar cerul plouă lutul…spre praf... spre univers…

prea tarziu

Si era prea tarziu
ca lacrima din plansul meu
Sa ne uneasca-n zbor de cer...
Un zbor de amandoi
departe de pustiu...

Departe in pustiu,
m-a dus un zbor
ce s-a mai frant inca o data
dintr-un cer de amandoi...
Caci era prea tarziu...
dar nu şi pentru
lacrima din plansul meu...

Soapta tacerii

Linişte de mormânt...

Îmi opresc gândul
pentru ca paşii lui
să nu-mi tulbure liniştea...

Şi obişnuit cu atâta linişte
alung chiar şi orice adiere de gând
ca să nu-mi sfarme
în mii de bucăţi ...
inima...

Şi în toată această nemişcare
aştept
şoapta tăcerii tale...

Dincolo...

Dincolo de ceea ce vezi...
Sunt clipe de nu ştiu
Dincolo de ochii verzi...
Te iubesc timpuriu...

Să îţi plâng viitorul
Sau să uit amintiri
Mă opreşte tot omul
Tu îmi spui din priviri...

Fulg de nea mult uitat
Îmi îmbracă visare
Amintiri s-au visat
Soare încă răsare...

Nori mai trec spre târziu
Sângerând printre lacrimi
Vorbe sar pe altar
Printre frunze de paltini....

Gândul şchioapătă greu
Zburdă ţipete-n taină
Iar tăcerea mereu
O îmbrac ca pe-o haină...

Unde eşti scump târziu?...
Viitor nevisat
Ai plecat timpuriu
Noi de vorbă n-am stat…

Unde eşti scump prezent?...
Viitor în trecut
Ai rămas tot absent
Să exişti nu ai vrut…

Ai rămas neştiut
Revărsat în acum
Te privesc tot mai mult
Peste clipele scrum...

Mă aştepţi lăcrimând
Rouă peste visare
Mă sădeşti…, luminând
Prea departe de mine cărare...

Trecut

Trecutul stă gelos în spate
Că a trecut în clipă-absent
Că în acum nu mai răzbate
Că nu mai poate fi prezent...

Prezentu-aşteaptă în tăcere
Vorbirea lui e şoaptă-n ea
Ca paşii să-i auzi, îţi cere
S-auzi căderea unui fulg de nea...

Nu îl cunoşti, dar el te ştie
Este dorit, dar nu se-aşteaptă
Toţi cad surprinşi când e să fie
De viitor suiţi pe-o nouă treaptă...

Trăieşte astăzi ca-n trecut
Cu viitor să te hrăneşti
Acum să fie ce ai vrut
Iar mâine îţi va fi ce eşti...

Cand...

Când apun răsăriturile
Iar cerul devine pământiu
Cănd se înserează dimineţile
Când apa mă însetează
Iar eu mă adăp în pustiu...
Când viaţa înseamnă putrezire
Iar ştiinţa spune că nu ştiu...

Cănd fericirea se naşte-n nefericire
Când lovirea te ridică
Iar înălţarea te coboară...
Când frumosul se vede-n urât
iar cei ce n-au aripi... tot zboară...

Când ura înseamnă de fapt a iubi
Când altruismul e tot egoism
pesimistul îţi oferă speranţă
şi nu mai vezi dincolo de optimism
Când înţelesurile sunt pline de neînţeles
Iar neînţelesurile le înţeleg...
Când umilinţa este mândrie
Iar opţiunile nu mă lasă s-aleg...

Când privirea înseamnă orbire
Când auzul însemnă surzire
Când adunatul risipeşte
Ţipătul doar îmi şopteşte...
Şoapta urlă asurzitor
Mâine e doar trecut
Iar ieri este viitor
trăirea mă ucide
moartea mă face nemuritor...

Când tăcerea înseamnă spunere
mă opresc deşi sunt în mers…
Iluzia este o realitate
Iar realitatea o iluzie...
Puţinul...imens...

izvor

mă simt străin sorbindu-ți vorbe
ca un izvor în risipire
când ma aplec, pe albul frunții
pictezi parfum de nemurire

s-au frânt tăceri, s-au rezemat morminte
s-au înrosit prăpăstii în apus
sub adiere de cuvinte
ai tot ramas, un infinit... nespus

depresurizare...

Vedeam sub mine
Munții adunați în nori
Iar orizontul se oprea
În depărtare,
În infinit…

Cuvântul tau oprit,
-În zgomotul turbinelor-
în zobru-mi firav s-a ciocnit,
Și pasărea din placi de fier
Cu aripile sângerând
Plonjează…
Imposibil de privit…
Oceanul iși deschide brațe de otel
Să poti fi risipit…

rasad

Abrupte cuvinte
Lăsate islazuri
Să pască în ele străin
Rătăcit dinspre viață
Regăsit în iluzii…

Întrupare
O rouă cu aromă de lacrimi
și mâinile aripi…
Sub pana muiată în sângele lui
răsare o urmă
lăsată de zbor
iar versul rămâne
al nimănui
încolțit…
roditor…

necuprins...

Găsesc în viață, întrebări
Ce-n așteptare de răspuns
Se farâmă în noi chemări
Sau macină gândirea
Ce îmi cuprinde
Ființa-n nepătruns.
Și îmi scurtează clipe
Oprindu-mă pe stânca
Ce sub genunchiul rezemat de vânt
Păstrează ne-nțelesul valurilor
Nespus de vreun cuvânt…

O insomnie răgușită
Îmi e clipirea ochilor
Ce-și uită în privit
Mărețul orizont…
Aroma unui fruct
Crescut pe crengile de raze
Însângerate de apus
Mai risipeste în culoare
Ceva de nepătruns
De ne-nțeles
De nedescris…

radiografie

Ne auzim ecoul gândurilor
Foarte rar…
Ne-ndepărtăm de rațiune
Și vorba n-o mai știm a spune
Îmbrăcată-n har…
Ce gust amar!

Păstrăm privirea în gunoaie
Mult prea mult...
Si-apoi mirosul greu
Devine parte dintr-un eu.
Și sunt un împrumut
Iluzie firavă de om cult!

Perfuzii definesc în mine viață
Și mâine e oprit
Un ieri e gheață fără nume
Și soarele e un anume
Prezent apus spre infinit
Ce-n rimă a murit!

urme

Gânduri în noapte umblă reci
Picioarele-mi scăldam în praf de lună
Sub tâmpla norilor te-apleci
Pe umbra cerului de humă

mă ating cuvintele-ți cu gust de stele
În somnul regăsit din urme pe poteci
Și stau ascuns pe sub mistere
Cu taina nopții lângă mine să nu treci...

Ți-aș spune cu suspin a lumii căutare
Din sufletul ce poartă gânduri reci
Mi-atingi în rouă, sărutare,
Pământul înroșit de sânge... și de veci...

Parfum

A fost odată din cuvânt
Ceva ce în cuvânt nu se mai spune
O adiere-a unui vânt
Ecoul soarelui ce nu apune...

Pe buzele din răsărit
Rămâne sângerată clipă-n viață
Iar ochii tăi - imens iubit
Îmi lasă urmă cu parfum de dimineață...

Lumina zâmbetului pus într-un surâs
Pătrunde rădăcini de întuneric
Și se înalță înspre cer mai sus
Pe umbrele din negrul luciferic...

Rămâns străin deasupra unui timp
Acolo unde zâmbet poartă zbor
Privesc sub mine soare din Olimp
Al nemuririi dureros izvor...

stea...

Probabil că pe soapte-n infinit
Pe buze mai respiră zvon
Că timpul nu mai poate fi oprit
Și inimi bat, spre unison...

E unică sub noapte clipa noastră
Cu luminițe frânte în priviri
Cu zâmbete-n culoare-albastră
și cu vorbirea în șoptiri...

m-am înșelat privindu-ți zborul
crezând că pot zbura și eu
tu vei atinge-n mâine viitorul
iar eu te voi privi.. în tot mereu...

sub ieri, mi-s aripile rupte
să pot iubi, să pot din nou via
trăirile mi-au fost abrupte
în recele de lângă tine, stea...

si clipa te va sti in stralucire
iubiri în noapte te vor respira
ce rece-i negrul dintre stele risipire
in el, priviri te pot vedea...

tablou...

pe coltul nopții tremurânde
în clipa vorbelor pierdute
tăcerea e deplină...
răsar din vorbele citite dintr-un ieri
ecouri din a lor privire
risipă de lumină..

sub stâncile scăldate-n lacrimi
privind spre mâine depărtare
îl vezi strivit,
rămas în umbra lui:
visare...

Tabloul scris cu viața lui
sub forma multelor cuvinte...
păstrează-n alții ne-nțeles...
doar ea,
cu-atâta gingășie
mai suferă din ieri tăcerea...
și nimeni nu o știe:
ce-a fost... e de neșterș...

culorile ce înainte erau viată
ce definea în ei
mănuchi dintr-un frumos
pe care nici cuvintele nu-l știu
rămân doar o nuanță
petală frântă nemilos
în umbra clipelor pierdute
în prea târziu...

univers...

Părem la fel
Zâmbim
Iubim,
Și chiar trăim…
Dar dincolo de oarecare
Vedem un țel
Pierdut
Sau regăsit…
Cu lacrimi
Pentru zâmbet,
Și zâmbet
Pentru lacrimi…
Ciudată viețuire
universul fiecărui om
Iubire…
Și -n pauze din dramă
Poate chiar trăire…
În nici un caz la fel
In orișicare…

Rămas...

Eu am plecat...
Tu ai rămas...
Tu ești
Căldura soarelui
pe cer de iarnă
Iar eu
pământ,
și fără gust
și fără nume...
Să te aud
Să te învii din amintire
Sublimă clipă...
nemurire...
Căci
tu ai plecat...
Eu am rămas
și fără gust
și fără nume...
O amintire fără glas...

zbor... și umbră...

Cândva
Pe coltul ruginit al unei toamne
Un stejar
Îndragosti privirea unui zbor
Ce lasă urmă de neșters pe cer...
Și praful stelelor lucind
Pe clipa neobișnuită-a lor
rămasa-n el
mister
de nedescris...
Parfumul verdelui
Cu gust de toamnă
Năștea înalt în zborul ei,
Iar muzica bătăilor din aripi
Uita în el
Din greutatea
Veșmântului de iarnă...
Când clipa se jertfea în următoarea
Se auziră-n depărtări
Din pașii lui,
Și-ntr-un suspin
Destinul aruncă în rădăcini securea...
Să fie el, căldură pentru alții...
și cuvinte...
Întregul cer privește
Zborul ei
Ecoul dinspre infinit...
Doar câteodată
tremurândă
Se odihnește
Pe o umbră
sângerândă...

glas... din ieri

Din ieri ma-mbie parfumul tau
Cu aroma de zambet
Cu gust de toamna
Spalata in viul atator culori
Cazute in frunze...

Astazi traiesc tacerea ta
Iar viul e rece
In gandul ce-ngheata in clipa
Ce altfel imi trece
Sub alb din visari
Si nins pe pamantul
Ce-n taina se pastreaza
In inviere...

Se-aude-n maine vorba ta
Cu ghiocel zdrobind inghet
Cu gust de verde
Rasarit
Ca-ntaia oara...
Si soarele invata iar un zambet
Ce defineste-n noi culoare
De primavara...

petale de primăvară

Ochi mai curați
Sub cerul de lacrimi
Ceață pe umbrele mâinilor reci
Iar tu peste versu-mi te-apleci
Și săruți un sfârșit
Sub ramuri
Tăiate din ieri
Nenumărați
Ghiocei
Risipiți...

Cuvinte ce țâșnesc
Dintr-o rană prea proaspăt deschisă
Și sângele de sub clipa promisă
Păstrează în el
Zbuciumul inimii
Ce-a înghețat în atunci...
Retrăiesc
Necuprinsă
Tăcerea deplină
Cu mireasmă de verde...

Tresăriri înspre mâine
Pășesc desculț
Pe cioburi din amintiri...
În urmă e sânge
Și-n sânge e viață
Și-n mine, din noi, nu e mâine
Sub visul de gheață
Topit
Când măsoară
Lacrimi din fulgi de zăpadă:
Petale de primăvară...