Ce fain e cer ce-aduce a trecut
Cu fiecare nor pictând o glăsuire
Cu vânt ce-a rătăcit prin verde crud
Și raze roșii în amurg
Născute din privirea noastră
Amintire…
Ce gust frumos de primavară
E vorba ta citită-n an trecut
Când inima-mi întâia oară
Făcea pământ necunoscut
Așezământ…
Ce îmi bătea când mâna ta,
tacut... strângea în palme clipe
din frumosul colț de cer
Căzut pe-al meu pământ…
Citesc în astăzi clipele de ieri
Și sângerează ochii în cuvinte
Și știu sub timp cum pleoape obosite
Se-nchid și se deschid privind șoptite
Săruturile din apus…
De lângă locuri neumbrite
De oameni
Și de gând…
Dar nu mai este ieri…
E astăzi…
Și frunzele sunt palide înspre mormânt
și ploaie este rece în privire
și mersul meu spre visul sângerând
mi-a mai rămas
când vântul mă imbracă-n picurii
de pe pământ…
cu gândul rătăcind
mă plimb pe străzile cetății așezate pe coline
pe lângă cei ce vin aici
să nu mai fie ce au fost
ci mult mai sus…
si-n timp ce ei tot urcă
eu rămân
pe buzele ce au rostit în lacrimi
tăcerea mea…
din numele-mi murind
pe ochii tai…
