stea...

Probabil că pe soapte-n infinit
Pe buze mai respiră zvon
Că timpul nu mai poate fi oprit
Și inimi bat, spre unison...

E unică sub noapte clipa noastră
Cu luminițe frânte în priviri
Cu zâmbete-n culoare-albastră
și cu vorbirea în șoptiri...

m-am înșelat privindu-ți zborul
crezând că pot zbura și eu
tu vei atinge-n mâine viitorul
iar eu te voi privi.. în tot mereu...

sub ieri, mi-s aripile rupte
să pot iubi, să pot din nou via
trăirile mi-au fost abrupte
în recele de lângă tine, stea...

si clipa te va sti in stralucire
iubiri în noapte te vor respira
ce rece-i negrul dintre stele risipire
in el, priviri te pot vedea...

tablou...

pe coltul nopții tremurânde
în clipa vorbelor pierdute
tăcerea e deplină...
răsar din vorbele citite dintr-un ieri
ecouri din a lor privire
risipă de lumină..

sub stâncile scăldate-n lacrimi
privind spre mâine depărtare
îl vezi strivit,
rămas în umbra lui:
visare...

Tabloul scris cu viața lui
sub forma multelor cuvinte...
păstrează-n alții ne-nțeles...
doar ea,
cu-atâta gingășie
mai suferă din ieri tăcerea...
și nimeni nu o știe:
ce-a fost... e de neșterș...

culorile ce înainte erau viată
ce definea în ei
mănuchi dintr-un frumos
pe care nici cuvintele nu-l știu
rămân doar o nuanță
petală frântă nemilos
în umbra clipelor pierdute
în prea târziu...

univers...

Părem la fel
Zâmbim
Iubim,
Și chiar trăim…
Dar dincolo de oarecare
Vedem un țel
Pierdut
Sau regăsit…
Cu lacrimi
Pentru zâmbet,
Și zâmbet
Pentru lacrimi…
Ciudată viețuire
universul fiecărui om
Iubire…
Și -n pauze din dramă
Poate chiar trăire…
În nici un caz la fel
In orișicare…

Rămas...

Eu am plecat...
Tu ai rămas...
Tu ești
Căldura soarelui
pe cer de iarnă
Iar eu
pământ,
și fără gust
și fără nume...
Să te aud
Să te învii din amintire
Sublimă clipă...
nemurire...
Căci
tu ai plecat...
Eu am rămas
și fără gust
și fără nume...
O amintire fără glas...

zbor... și umbră...

Cândva
Pe coltul ruginit al unei toamne
Un stejar
Îndragosti privirea unui zbor
Ce lasă urmă de neșters pe cer...
Și praful stelelor lucind
Pe clipa neobișnuită-a lor
rămasa-n el
mister
de nedescris...
Parfumul verdelui
Cu gust de toamnă
Năștea înalt în zborul ei,
Iar muzica bătăilor din aripi
Uita în el
Din greutatea
Veșmântului de iarnă...
Când clipa se jertfea în următoarea
Se auziră-n depărtări
Din pașii lui,
Și-ntr-un suspin
Destinul aruncă în rădăcini securea...
Să fie el, căldură pentru alții...
și cuvinte...
Întregul cer privește
Zborul ei
Ecoul dinspre infinit...
Doar câteodată
tremurândă
Se odihnește
Pe o umbră
sângerândă...