Mă urmăreai cu ochi furați din primăvară
Sub picurii de rouă, risipă-n dimineata
Paloare-nmiresmată din altă floare rară
Eram timid sub verde lăcrimând a viață…
O armonie stinsă de iluzie și depărtare
Tot mai răsună-n spasme de alb și absolut
Uitasem că sunt spini, tăcuți, pe o cărare
Iar urme vor rămâne, pe talpa mea de lut…
Respiră în bătăi de inimă, strigare
Și ochii au rămas cu gust de cer
Tu îmi atingi, privire, cu rece sărutare
Ce-n mine prinde infinit... mister…
Sărutu-ți mai rămâne, pe chipul meu de ceară
Ca singură trăire, din clipe de imens
Îmi șchioapătă în aripi, o pasăre ce zboară
Iar cerul plouă lutul…spre praf... spre univers…
