a fost odata...

SI am plecat
Si nu mi-ai spus ca simti durerea mea…
Ca ochii striga-n marea de pe cer
Sa iti dea lacrimi
Si mister...
Si pier
Cu mine gandurile tale
Si ale mele se topesc
In ea....

Si ai plecat
In urma am gasit din lacrimile tale
Erau cazute pe un strop de verde
Si cerului ii spun
si nu ma crede
Si ma priveste cum agale
Privirea mi s-a intunecat
Acolo unde m-ai lasat...

Si nu mai vad...
Insa m-atinge amintire
Acolo langa manastire
Sau langa muntele de nard
Sau inspre piatra ce udata
Adapostea in taina doi straini...
Intr-un “a fost odata...”
Dar ma obisnuiesc
Cu plansul intre trandafiri si spini
Ce nu te va uita...
Imbatranesc
Si verdele-i tarziu...
Cand nu mi te mai stiu...

Pe cioburi...

lumina luceste in cioburi de sticla
ce imi zgarie privirea
si necunoscutul
imi mangaie parul...
grabindu-i iarna...

fug...
poate voi ajunge eu primul
inaintea privirii de peste ani
si inaintea terminarii visului...

pictez...
pe cer un soare ce nu mai apune
pe noapte
o luna ce nu are soare...
iar stele
raman...
sa pot simti
vesnicia...
numarandu-le...

imprumut verdele crud
si stralucirea privirii tale
sa retusez trecutul
acolo unde nu te-a avut...
si viitorul
acolo unde ne-am despartit...

iar buzele tale
ma trezesc la rasaritul
unui ciob de realitate...
ce spini aveau clipele
fara tine...

prea tarziul unui...tarziu...

Ma simt izgonit in propriile-mi ganduri… privesc noaptea chiar cand isi striga linistea deplina… ea ma priveste, trecut de doisprezece… Privesc somnul inocentei, cum respira.. si nelinistea parca imbratiseaza inocenta si o face mai linistita… adun cuvinte, cat sa imi cante somnul pe care l-am pierdut, si mintea treaza aduce cu ea tristetea de a atinge ceva, si dupa aceea a-l elibera, tocmai ca sa ramai cu deplinul acelui moment in care tineai strans acel ceva... cuvinte fara noima ti se pare ca citesti, straine... si intr-un fel asa este.. doar sufletu-mi poate descifra ce am scris... oare?
Din cand in cand ma intorc in camera unde inocenta isi continua somnul... de unde sunt aud nelinistea strigand... ma deranjeaza... nu si pe inocenta...
Noapte ma curteaza pentru a ma imbratisa... ma simt privit... si ma sperii... Inchid pleoapele mintii, tocmai cand eram gata sa mai scriu ceva... Aud bataile trupului meu frant... si ii simt strigatul disperat de a incerca sa doarma. Totul doarme, afara de mainile care incearca sa mai sfasie putin negraitul... Cu o ultima staruinta mintea incearca sa mai sopteasca ceva, inainte de a adormi... E tarziu... e prea tarziu...