taciune... intr-o dimineata

ma simt strain strivind secunde
ce-n armonii gasesc jertfire
ca-n maine clipa e... oriunde
iar eu astept in nemurire...

de ce rpivirea-ti e prea rece
si arzi in mine stropi de gheata
de ce trairea ma petrece
taciune ars in dimineata...

ce greu privesc cum aerul sageata
in umbre urme de-ntuneric
ce n-au murit cand roua luminata
plangeau de dansul luciferic...

e liniste...si praf din stelele uitate
mai lumineaza o privire inca-o data
si-ntr-o clipire se succed momente
dintr-o iubire ... nedatata...

clape

Ma furisez sub coltul unui gand
Ce s-a uitat pe sine intr-o poezie
Strivita in tacerea unui cant
Ce se jertfeste-n armonie...

Si cand in clape el zareste zbor
Se risipeste in suspinul
Mainilor ce imi sculpteaza viitor
Clipind in rima lor deplinul

Si-apoi o foaie-ngalbeneste
Viata ce se vede-n negru
cu fiecare nota ce-mi rosteste
Cuvant din gand funebru...

Astept privire sa respire
Mana obosita-n gand profan
Si o clipire-n amintire
Va invia pe clape de pian

Ce se jertfeste-n armonie
Strivita prin tacerea unui cant
Uita-n praful dintr-o poezie
La umbra unui gand...

Suntem cea mai firava expresie a unei realitati... Definirea noastra ne este pe cat de incitatnta, pe atat de straina de existenta...

EU sunt... Adica, acea clipa, ce inainte ca sa o termin de respirat, de visat se transforma in am fost... Si pe cat de frumos suna, pe atat de dureros ii este pasul descult pe timpul nostru... Adica, odata existenta definita, clipa ei o intelegi in am fost... Si pe cat de frumos e prezentul, prea scurt, pe atat de imposibil este de schimbat am fost... Cate nu am incerca sa schimbam... si cat de rece ne este izbirea de prea usoara trecere in trecut..

Viata noastra este un joc interschimbabil intre cateva verbe… As vrea sa fiu…. Sunt… Am fost…

Intre aceste simple cuvinte, se incheaga o complexa existenta…

Viata noastra e un continuu as vrea sa fiu… Orice nazuinta, orice speranta, orice vis, se aciueste acolo, sub caldura unui viitor, ce ne-a lasat in mainile noastre, dalta pentru cioplire… Cu cat, jos se strang aschiile din noi, cu atat as vrea ni se pare al nostru, si absorbit, ne si mira ca putea fi la viitor… Acum SUNT… Ce frumos suna! Sunt unde mi-am dorit… Si prezentul, parca, macar in scris, te pastreaza pe varful de vis…
Sunt, proaspat in tagma unor altfel de oameni, pentru mine, mereu cu aura de altfel, si totusi, cand sunt mi se pare ceva natural, ceva ce nu te face mai altfel decat mai inainte… Sau cum spunea S.K. tocmai pentru ca “suntem neschimbati, dar am ajuns aici schimbandu-ne…” Si in timp ce scriu… aceasta fila este absorbita in trecut…
Am fost ma va defini de acum; am simtit, am respirat, am auzit... Si dupa ce voi lasa prezentul sub caldul turbinelor unei pasari de fier, dupa ce norii imi vor imblanzi privirea, dupa ce oceanul imi va invinge spatiul, si pentru cateva ore imi va spune cum arata infinitul, voi realiza altfel importanta acestui vis... Si efemerul a ceea ce adunam in cuvinte, ca fiind viata... Si poate mai am timp sa mai vad ultima data, fereastra unde mi-au batut in geam minutele, si sa mai respir aerul, unde cuvintele se jucau in privirea mea, si unde mainile incercau sa le dea un sens, sa le dea o valoare... sa le dea eternitatea...

stropi de tine...

am vrut sub cer de mai a-ti spune
cum gand de noi, rasare din izvor
nici ieri, si nici "atunci" nu pot apune
in tara noastra... fara viitor

am vrut pe cer albastru stropi de tine
sa vad mereu, cand ochii mi-s soptiti
iar din frumos sa planga-n ceara
culori din clipa cand eram opriti...

pamantul umed ma petrece
si urma las spre nicaieri
ce-am fost in proaspat inoieste
un astazi, respirand a ""ieri"...

mi-e dor de locul tau din mine
mi-e dor de vorba ta din noi
cum as putea sub cer ruine
sa stiu pamant sub amandoi?