Chemare

Cădeau întruchipate în sclipiri de soare
Cuvintele, apuse în soare ce răsare
Sub recele din dimineață, cu aură de zgură
Priveam uimit rostire, frumos fără măsură…

Iluzie divină, tablou cu gust de infinit
Erai iubire tu, întruchipare în cuvânt rostit
În fiecare sunet, respiri în mine viață
Cărbuni aprinși pe palme… în aer ce mă-ngheață

Strivește taina morții, în tâmple sângerare
Uitasem glasul sorții, lăsat în depărtare
Și am atins pământ, simțind în el bătaie
În spasme provizorii… în stropi udați de ploaie

Pământul mă cuprinde, e cald… îmi e chemare
Privirea ta intoarsă, îmi este sărutare
O amintire vie, spre noapte mă petrece
Tăcerea ta, Iubire, îmi e atât de rece…

Zambet de ceara

Îmi ești cuvinte
Îmi ești pământ
Sânge pe frunte
Divin, nu mai sunt...
...
Inimi înfrânte
Aripi în zbor
Lacrimi să-mi cânte
Strop viitor...

Cugetă vântul
Într-o strigare:
Unde-i pământul
De ce nepăsare?

Mergem în cârje
Răni tot în sânge
Zâmbet de ceară
Râde, sau plânge?

Divin, într-un sunt...
Sânge pe frunte
Eu sunt pământ
Tu ești ...cuvinte...