prea tarziu

Si era prea tarziu
ca lacrima din plansul meu
Sa ne uneasca-n zbor de cer...
Un zbor de amandoi
departe de pustiu...

Departe in pustiu,
m-a dus un zbor
ce s-a mai frant inca o data
dintr-un cer de amandoi...
Caci era prea tarziu...
dar nu şi pentru
lacrima din plansul meu...

Soapta tacerii

Linişte de mormânt...

Îmi opresc gândul
pentru ca paşii lui
să nu-mi tulbure liniştea...

Şi obişnuit cu atâta linişte
alung chiar şi orice adiere de gând
ca să nu-mi sfarme
în mii de bucăţi ...
inima...

Şi în toată această nemişcare
aştept
şoapta tăcerii tale...

Dincolo...

Dincolo de ceea ce vezi...
Sunt clipe de nu ştiu
Dincolo de ochii verzi...
Te iubesc timpuriu...

Să îţi plâng viitorul
Sau să uit amintiri
Mă opreşte tot omul
Tu îmi spui din priviri...

Fulg de nea mult uitat
Îmi îmbracă visare
Amintiri s-au visat
Soare încă răsare...

Nori mai trec spre târziu
Sângerând printre lacrimi
Vorbe sar pe altar
Printre frunze de paltini....

Gândul şchioapătă greu
Zburdă ţipete-n taină
Iar tăcerea mereu
O îmbrac ca pe-o haină...

Unde eşti scump târziu?...
Viitor nevisat
Ai plecat timpuriu
Noi de vorbă n-am stat…

Unde eşti scump prezent?...
Viitor în trecut
Ai rămas tot absent
Să exişti nu ai vrut…

Ai rămas neştiut
Revărsat în acum
Te privesc tot mai mult
Peste clipele scrum...

Mă aştepţi lăcrimând
Rouă peste visare
Mă sădeşti…, luminând
Prea departe de mine cărare...

Trecut

Trecutul stă gelos în spate
Că a trecut în clipă-absent
Că în acum nu mai răzbate
Că nu mai poate fi prezent...

Prezentu-aşteaptă în tăcere
Vorbirea lui e şoaptă-n ea
Ca paşii să-i auzi, îţi cere
S-auzi căderea unui fulg de nea...

Nu îl cunoşti, dar el te ştie
Este dorit, dar nu se-aşteaptă
Toţi cad surprinşi când e să fie
De viitor suiţi pe-o nouă treaptă...

Trăieşte astăzi ca-n trecut
Cu viitor să te hrăneşti
Acum să fie ce ai vrut
Iar mâine îţi va fi ce eşti...

Cand...

Când apun răsăriturile
Iar cerul devine pământiu
Cănd se înserează dimineţile
Când apa mă însetează
Iar eu mă adăp în pustiu...
Când viaţa înseamnă putrezire
Iar ştiinţa spune că nu ştiu...

Cănd fericirea se naşte-n nefericire
Când lovirea te ridică
Iar înălţarea te coboară...
Când frumosul se vede-n urât
iar cei ce n-au aripi... tot zboară...

Când ura înseamnă de fapt a iubi
Când altruismul e tot egoism
pesimistul îţi oferă speranţă
şi nu mai vezi dincolo de optimism
Când înţelesurile sunt pline de neînţeles
Iar neînţelesurile le înţeleg...
Când umilinţa este mândrie
Iar opţiunile nu mă lasă s-aleg...

Când privirea înseamnă orbire
Când auzul însemnă surzire
Când adunatul risipeşte
Ţipătul doar îmi şopteşte...
Şoapta urlă asurzitor
Mâine e doar trecut
Iar ieri este viitor
trăirea mă ucide
moartea mă face nemuritor...

Când tăcerea înseamnă spunere
mă opresc deşi sunt în mers…
Iluzia este o realitate
Iar realitatea o iluzie...
Puţinul...imens...

izvor

mă simt străin sorbindu-ți vorbe
ca un izvor în risipire
când ma aplec, pe albul frunții
pictezi parfum de nemurire

s-au frânt tăceri, s-au rezemat morminte
s-au înrosit prăpăstii în apus
sub adiere de cuvinte
ai tot ramas, un infinit... nespus