ceață-n armonii...

O ceață cade peste spini
sub tălpile fierbinți
ale pustiului imens
Ghetoul albului din zâmbet
mai speră să trăiască
în iluzie...
în sens...

O ceață cade peste ochi
când zilele s-au adunat
ori s-au pierdut
uitându-se că-n noi
e numărat...
și clipa de apoi
e ultimul noroi
știut...

O ceață cade peste tot
ce a rămas în praf.
Ecouri, vise, căutări
trezite-ntr-un trecut
ce a murit
când toți plecat-au
sau poate numai eu...
adânci chemări...

Mumifiați în armonii
pereții zâmbetului meu
îi mai privesc
cu ochi îmbătrâniți
de timpul sufletului meu pustiu
și din abis
un praf aduce înapoi
visare, viață și chemări...
O ceață cade peste ce am scris...