Clipesc încet, când noapte trece
Tu nu eşti, să-ţi aştept privire
Îmi scriu durerea-n vers, ce rece
Va sta citit spre nemurire…
Din ore picură trecutul
Şi stâncă strigă spre niciunde
În mine aflu neştiutul
Înstrăinat fiind … nu se aude
Am tot sperat o vorba şi atât
Dar m-a îmbrăţişat o umbră nedorită
Şi m-a împins în viitor înfrânt…
Şi-i frig… sub vorbă nerostită…
Trăiesc în ieri fără vreodată
Să mai visez ce o să fie…
Pe cer nimic nu-i mai curată
Decât durerea dintr-o poezie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu