Omagiu

O umbră cade peste mâine
Și cerul naște altfel dimineață
Privirea încă mai străpunge
În negru clipele de gheață...

Durere-ngenunchează zâmbet
Și lacrimi sunt din primăvară
Când vorbă tace, tace vuiet
Sub norii plumbului de ceară.

Ghenunchi rămân ca rădăcină
Ființei ghemuite-n rece
Culoarea cerului e spre rugină
Pământul strigă: totul trece…

Era… Ce trist mi se conjugă
Iar mâine scrie clipe fără el
Privirea stă să-mi spună-n rugă
O clipă… veșnicie… un altfel…