Ma simt izgonit in propriile-mi ganduri… privesc noaptea chiar cand isi striga linistea deplina… ea ma priveste, trecut de doisprezece… Privesc somnul inocentei, cum respira.. si nelinistea parca imbratiseaza inocenta si o face mai linistita… adun cuvinte, cat sa imi cante somnul pe care l-am pierdut, si mintea treaza aduce cu ea tristetea de a atinge ceva, si dupa aceea a-l elibera, tocmai ca sa ramai cu deplinul acelui moment in care tineai strans acel ceva... cuvinte fara noima ti se pare ca citesti, straine... si intr-un fel asa este.. doar sufletu-mi poate descifra ce am scris... oare?
Din cand in cand ma intorc in camera unde inocenta isi continua somnul... de unde sunt aud nelinistea strigand... ma deranjeaza... nu si pe inocenta...
Noapte ma curteaza pentru a ma imbratisa... ma simt privit... si ma sperii... Inchid pleoapele mintii, tocmai cand eram gata sa mai scriu ceva... Aud bataile trupului meu frant... si ii simt strigatul disperat de a incerca sa doarma. Totul doarme, afara de mainile care incearca sa mai sfasie putin negraitul... Cu o ultima staruinta mintea incearca sa mai sopteasca ceva, inainte de a adormi... E tarziu... e prea tarziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu