Ne naștem și murim fără cuvânt
Le spun doar alții în ”aleasa” plăsmuire
Poate tăcerea ar fi fost un bun așezământ
Și mult mai înțeleaptă pomenire
Divinizăm când moarte ia de langa noi
Și curg cuvinte multe ca postfață
De ce nu avem fapte când eroi
Își macină în clipe a lor viață?
Când chiar pământul tace, noi vorbim?
Chiar nu-nvățăm nimic din grea durere?...
În clipe... va suna refren sublim
Căci viața ta, în noi, ne-o cere…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu