frunze

Am început    
sub foșnetul tăcerii de prin verde culoare
   să adun din tine știut    
încumetare...

   am tăcut  
ca o rană scrisă din mâine vedere
     desculț
   smulgând rădăcini din durere    

M-am oprit
     să dau la o parte frunzele de pe lună
Ți-am șoptit:  
  Acum lumina-ți n-o să apună...

Culoare

De unde ești culoare ne-ntâlnită?
De ce-mi zâmbești udând privire-n mare
De ce-ai rămas în timp, oprită
Sub caldul cerului ce moare?

Rostești la gândul meu sculptat în vorbă
Și naști în lacrimă mai mult decât privire
Îngenunchez sub aripă ce stă umbrită
De prea înalt găsit în pași... rostire...

Nu voi uita lumină îmbrăcându-te-n tăcere
Și nu-mi va fi vreun vis, sub astre drag
Căci am gustat din nemurire o durere
Ce a ucis din clipă, strop cu verde-n prag...

Te voi uita în mine, chipul meu iubit
Și orice mâine, te va întâlni-n culoare
Căci pentru mine, timpul e strivit
Sub caldul cerului ce-mi moare în visare...

Limită

Îmi tremurau mâinile unite-n rugăciune
Lumina difuză-n cuvinte fără sens
Cu noapte pe umeri, strălucire îmi spune
Unde ajunge val în oceanul imens...

Psihoză târând normalul din mine
Îmi macină nopți, în ceasuri pierdute
Răsună un abur, un cald, o minune
Vorbită în zgomot, în limbi neștiute...

E umedă liniștea, pacient fără nume
Vindecarea e drum, urcând spre abis
Limita e în mintea ce strigă spre lume:
Veșnicia-i iluzie, iar restul...e vis...

răspuns...

Odată mi-ai șoptit că-i dimineață
Iluzia din întunericul absent în tine
Aruncă vântu-n nebunia sa măreață
Bucăți de suflet, amintiri din mine....

Curată mâna ta strângând misterul
Ascuns în loc de lacrimă... și cuget
Mă atingea zdrobindu-mi cerul
Gândurilor ce cădeau ca zâmbet..

De ce-ai raspuns? ca îngerii-n chemare
De ce-ai venit să-mi smulgi în mersu-ți munți?
În timp puteam fi ... altă întrebare
Sau un răspuns, unindu-ți stâncile cu punți.

În față ne întinde clipa... o trăire
Cu răni și arșiță spre mâinele din ieri
În doi iubirea nu știe murire
În picurii de alb din primăveri...

Bucăți de suflet, amintiri din mine
Ascunde vântu-n nebunia sa mareață
Iuzia din întunericul absent în tine
Îmi curge-n șoaptă: dimineață...

petale de granit

pe ceața nopților de lacrimi
fugind de întuneric spre trecut
mi-am sfâșiat privirea în căzut
că nu erai
când te-am văzut...    

pe strada gândurilor din pustiu
ploua cu stropi de infinit
și tu erai de negăsit
s-aduci lumină    
pe suflet obidit...

sub tâmpla rece-a soarelui în răsărit
mă căutam în vorbele-ți rostite
când inimi ne erau lipite
pe timp de întâlnit...
acum...în mine strâng
frumoase clipe rătăcite:
petale de granit...

dans

dansezi în zâmbetul privirii ochilor închiși
pe muzică cu note scrise împreună    
pe timp străin, ca doi proscriși
în inimi ascultând izvor cum sună

îmi smulgi din mine vers nescris
trăiesc în tine clipă din parfum
învii în mine tot ce am închis    
iar verde crește-n urma ta pe drum...     .

iluzie-n durere, ori o altfel clipă
e ceasul întâlnirii noastre-n timp
zburăm în mâine cu o singură aripă    
din tine, viața-n mine, naște chip...     .

în inimi ascultând izvor cum sună    
în timp străin ca doi proscriși
suntem o muzică cu note scrise împreună
dansând pe pleoapele din zâmbetul închis...

Închinare

Abur... pe mâine... în corzi de vioară
Cu praf plâns sub tălpi gonind infinit
În loc din albastru cerul coboară
Privire curată, spre nou negăsit...

Ce fi-va atunci, îmi macină viață
Să simt iar în mine, adâncul nescris
Ating melodie, și note răsfață
Rădăcini înghețate în stâlpi din abis...

Cădeau răsfirate din mâine trăire
Doar clipe cu tine, respir din deplin
Pecete pe inimă, și zbucium grăire
În mine ca umbră, pământ să mă-nchin...