Suntem cea mai firava expresie a unei realitati... Definirea noastra ne este pe cat de incitatnta, pe atat de straina de existenta...

EU sunt... Adica, acea clipa, ce inainte ca sa o termin de respirat, de visat se transforma in am fost... Si pe cat de frumos suna, pe atat de dureros ii este pasul descult pe timpul nostru... Adica, odata existenta definita, clipa ei o intelegi in am fost... Si pe cat de frumos e prezentul, prea scurt, pe atat de imposibil este de schimbat am fost... Cate nu am incerca sa schimbam... si cat de rece ne este izbirea de prea usoara trecere in trecut..

Viata noastra este un joc interschimbabil intre cateva verbe… As vrea sa fiu…. Sunt… Am fost…

Intre aceste simple cuvinte, se incheaga o complexa existenta…

Viata noastra e un continuu as vrea sa fiu… Orice nazuinta, orice speranta, orice vis, se aciueste acolo, sub caldura unui viitor, ce ne-a lasat in mainile noastre, dalta pentru cioplire… Cu cat, jos se strang aschiile din noi, cu atat as vrea ni se pare al nostru, si absorbit, ne si mira ca putea fi la viitor… Acum SUNT… Ce frumos suna! Sunt unde mi-am dorit… Si prezentul, parca, macar in scris, te pastreaza pe varful de vis…
Sunt, proaspat in tagma unor altfel de oameni, pentru mine, mereu cu aura de altfel, si totusi, cand sunt mi se pare ceva natural, ceva ce nu te face mai altfel decat mai inainte… Sau cum spunea S.K. tocmai pentru ca “suntem neschimbati, dar am ajuns aici schimbandu-ne…” Si in timp ce scriu… aceasta fila este absorbita in trecut…
Am fost ma va defini de acum; am simtit, am respirat, am auzit... Si dupa ce voi lasa prezentul sub caldul turbinelor unei pasari de fier, dupa ce norii imi vor imblanzi privirea, dupa ce oceanul imi va invinge spatiul, si pentru cateva ore imi va spune cum arata infinitul, voi realiza altfel importanta acestui vis... Si efemerul a ceea ce adunam in cuvinte, ca fiind viata... Si poate mai am timp sa mai vad ultima data, fereastra unde mi-au batut in geam minutele, si sa mai respir aerul, unde cuvintele se jucau in privirea mea, si unde mainile incercau sa le dea un sens, sa le dea o valoare... sa le dea eternitatea...