Aripi de cuvinte

Cuvintele sunt aripi, ce-nmuguresc în șoaptă
În brațele zdrobite de un finit uzat
Când nevăzutul este posibilul ce poartă
Plutirea peste margini, pe cerul neumblat...

Cuvântul este zborul, acea voință vie
Păstrată în adâncuri, în suflet de străin
În el și depărtarea, nu poate să nu fie
Culoare neatinsă, când mersu-i prea puțin...

Cuvântul e tăcerea, ce risipește-n mare
Deplinul ce de buze, nu poate fi pictat
Dar e zdrobit ca taină, și-acolo nu mai moare
În gheața-acelui suflet ce-n zbor s-a-ncumetat...